Încremenire

 

ÎN Creaţie totul este mişcare. Mişcarea, cauzată în mod absolut legic de presiunea Luminii, produce căldură şi permite formelor să se îmbine în aceasta. Astfel, fără Lumină nu ar putea exista, aşadar, mişcare şi omul poate de aceea să-şi imagineze, de asemenea, că mişcarea din apropierea Luminii trebuie să fie chiar mult mai rapidă şi mai puternică decât la o distanţă mare de Ea.

De fapt, o dată cu îndepărtarea de Lumină, mişcarea devine mai lentă şi mai leneşă şi cu timpul poate duce chiar la încremenirea tuturor formelor care se constituiseră deja atunci când, la început, mişcarea era încă mai animată.

Prin termenul “Lumină” nu trebuie, bineînţeles, să se înţeleagă lumina unui oarecare astru, ci Lumina Primordială, care este Însăşi Viaţa, aşadar, Dumnezeu!

În continuarea acestei imagini date a unei vaste priviri de ansamblu asupra procesului în Creaţie, doresc astăzi să îndrept atenţia o dată asupra Pământului, care se învârteşte acum la o depărtare mult mai mare de Lumina Primordială faţă de cum s-a întâmplat cu multe milioane de ani în urmă, deoarece a fost expus tot mai mult greutăţii Întunericului prin intermediul oamenilor, care s-au îndepărtat de Dumnezeu într-o ridicolă înfumurare datorată unei supracultivări unilaterale a intelectului, care este şi va rămâne întotdeauna orientat numai în jos, spre Materialitatea grosieră, pentru că în acest scop a fost dat, însă cu condiţia că va putea primi în modul cel mai netulburat toate radiaţiile şi impresiile de Sus, din Înălţimile Luminoase.

Creierului anterior îi revine toată munca creierului pentru activitatea exterioară în materia cea mai grosieră, aşadar, în substanţa materială; în schimb, creierului posterior îi revine recepţionarea şi transmiterea spre prelucrare a impresiilor de Sus care sunt mai uşoare şi mai luminoase decât Materialitatea grosieră.

Această conlucrare armonioasă a celor doi creieri, dată în folosul oamenilor, a fost perturbată datorită faptului că omul s-a dedicat în mod unilateral numai activităţii pământeşti, aşadar, numai activităţii material-grosiere, şi încetul cu încetul a fost complet oprită şi blocată, deoarece, printr-o activitate prea intensă, creierul anterior a trebuit cu timpul să se dezvolte prea mult în comparaţie cu creierul posterior neglijat, care a devenit astfel tot mai incapabil de a recepţiona şi mai slab. Astfel a luat naştere, de-a lungul mileniilor, tara ereditară la reproducerea material-grosieră, căci chiar copiii aduceau cu sine la naştere un creier anterior mult mai bine dezvoltat în raport cu creierul posterior, fapt prin care era dat pericolul trezirii păcatului ereditar, care constă în constrângerea de a-şi îndrepta gândurile de la bun început numai spre ceea ce este pământesc, aşadar, înstrăinat de Dumnezeu.

Toate acestea vor fi, desigur, pe înţelesul fiecărui om cu voinţă serioasă şi, pe lângă aceasta, eu le-am explicat cu lux de amănunte în Mesajul meu.

Tot răul de pe Pământ a luat fiinţă prin faptul că omul, datorită originii sale spirituale, a putut exercita cu voinţa sa o presiune asupra celorlalte lucruri existente pe Pământ în vreme ce, tocmai datorită acestei origini spirituale, el ar fi putut şi ar fi trebuit să aibă un efect înălţător, căci aceasta era şi este menirea sa propriu-zisă în Creaţia Ulterioară, în care tot ceea ce este spiritual este, în mod firesc, cel care conduce. Acesta poate să conducă în sus, ceea ce ar fi lucrul firesc, însă tot la fel poate să conducă şi în jos, dacă voinţa spiritualului tinde predominant numai spre ceea ce este pământesc, aşa cum este cazul oamenilor de pe Pământ.

În cunoaşterea despre Creaţie pe care am oferit-o în Mesajul meu şi în explicaţia legată de aceasta referitoare la toate Legile ce acţionează automat în Creaţie, care pot fi numite şi Legi ale Naturii, se arată fără lacune întreaga ţesere a Creaţiei, care permite ca toate procesele să fie clar recunoscute şi care derulează, prin urmare, cu o logică incontestabilă scopul întregii vieţi a omului, de asemenea, ale sale “de unde” şi “încotro”, dând astfel un răspuns la fiecare întrebare, dacă omul îl caută cu seriozitate.

Chiar şi cei mai răuvoitori adversari trebuie să se oprească aici, fiindcă subtilităţile lor nu sunt suficiente ca să pătrundă şi să distrugă plenitudinea desăvârşită a celor spuse pentru a lua oamenilor şi acest ajutor. – –

Am spus că mişcarea în Creaţie trebuie să devină tot mai lentă, cu cât un element oarecare se află mai departe de Lumina Primordială, de punctul de plecare al presiunii care are drept urmare mişcarea.

Aşa se întâmplă în prezent cu Pământul. Prin vina oamenilor de pe Pământ, orbitele lui s-au îndepărtat tot mai mult, mişcările devin astfel mai lente, tot mai leneşe şi prin aceasta multe lucruri sunt deja aproape de stadiul de instalare a încremenirii.

Încremenirea are, de asemenea, foarte multe etape; la începuturile ei, ea nu este aşa de uşor de recunoscut. Chiar şi atunci când progresează, recunoaşterea rămâne exclusă, dacă nu se iveşte o rază de lumină care să stimuleze o dată cea mai pătrunzătoare observare.

De aceea, această recunoaştere este deja dificilă, fiindcă tot ceea ce trăieşte în sfera mişcărilor care încetinesc din ce în ce mai mult este antrenat uniform în densificarea progresivă care duce la încremenire. Aceasta nu se referă numai la corpul unui om, ci la toate, şi la gândirea sa. Acest lucru merge până în cele mai mici lucruri. Insesizabil se schimbă şi se dezorganizează, de asemenea, toate noţiunile, chiar şi cele referitoare la adevăratul sens al limbii.

Întrucât el însuşi este atras în aceeaşi vibraţie leneşă, omul nu poate observa acest lucru la aproapele lui, dacă el nu caută încă o dată, din adâncul fiinţei sale, să se zbată spiritual, croindu-şi calea în sus cu voinţa cea mai puternică şi cu tenacitate pentru a ajunge în felul acesta din nou ceva mai aproape de Lumină, fapt prin care spiritul lui devine treptat, de asemenea, mai mobil şi astfel mai uşor, mai luminos şi influenţează recunoaşterea pământească.

Atunci însă, plin de groază şi de oroare, el va vedea sau cel puţin va percepe intuitiv cât de departe au ajuns deja în încremenire pe acest Pământ distorsiunile tuturor noţiunilor. Lipseşte privirea vastă asupra realităţii, deoarece totul este presat în limite înguste, de necuprins, care nu mai pot fi străpunse şi care trebuie într-un timp anume să sufoce complet tot ceea ce îmbrăţişează.

Eu m-am referit deja adesea la noţiunile deformate; acum însă, prin îndepărtarea continuă de Lumină, acestea ajung încet pe drumul care duce în jos, spre încremenire.

Nu este necesar să se dea exemple individuale, fiindcă asemenea explicaţii nu ar fi deloc luate în seamă sau ar fi considerate drept pedanterie supărătoare, pentru că omul este mult prea rigid sau prea leneş pentru a dori să reflecteze profund asupra acestora.

De asemenea, eu am vorbit deja suficient despre puterea cuvântului, despre misterul faptului că tocmai cuvântul omenesc poate pentru un timp să acţioneze constructiv sau distructiv asupra activităţii Creaţiei în sfera Pământului, deoarece prin sunetul, intonaţia şi alcătuirea unui cuvânt sunt puse în mişcare forţe ale Creaţiei care nu acţionează conform intenţiei vorbitorului, ci în funcţie de sensul cuvântului în semnificaţia sa.

Însă
semnificaţia a fost dată odinioară prin forţele pe care cuvântul le pune în mişcare şi care sunt, prin urmare, exact armonizate cu sensul corect sau invers, însă nu cu voinţa vorbitorului. Sens şi cuvânt au luat fiinţă din mişcarea corespunzătoare a forţelor şi de aceea ele constituie o unitate inseparabilă!

Gândirea omului pune, la rândul ei, în mişcare alţi curenţi de forţă care corespund sensului gândirii. De aceea, omul ar trebui să se străduiască să aleagă cuvintele corecte pentru exprimarea gândirii sale şi astfel să perceapă intuitiv mai corect şi mai clar.

Să presupunem că un om este întrebat despre un lucru oarecare despre care el a auzit şi pe care parţial a putut, probabil, să-l şi vadă. Întrebat, el ar susţine fără ezitare că ştie aceasta!

După părerea multor oameni superficiali, acest răspuns ar fi corect; şi totuşi el este, în realitate, greşit şi reprobabil, căci “a şti” înseamnă a putea da informaţie exactă despre tot, de la început până la sfârşit, fiecare detaliu, fără lacune şi din proprie experienţă. Abia atunci poate un om să spună că ştie acest lucru.

Există o mare răspundere în expresia “cunoaştere”* şi în noţiunea asociată ei!

Eu m-am referit deja o dată la marea deosebire dintre “cunoaştere” şi “ceea ce a fost învăţat”. Erudiţia nu este nici pe departe cunoaştere adevărată, care nu poate fi decât absolut personală, pe când ceea ce a fost învăţat rămâne acceptarea a ceva din afara sferei personale.

A auzi ceva şi, poate, chiar a-l vedea parţial nu este nici pe departe cunoaşterea însăşi! Omul nu are voie să afirme: eu ştiu acest lucru, ci el ar putea cel mult spune: eu am auzit despre acest lucru sau l-am văzut; însă, dacă vrea să acţioneze corect, conform adevărului, el este obligat să spună: nu ştiu acest lucru!

Aceasta este mult mai corect în orice privinţă decât să relateze despre ceva cu care el însuşi nu are nimic de-a face şi care nu poate fi, prin urmare, o cunoaştere reală în vreme ce, prin relatări parţiale, el ar suspecta doar alţi oameni şi i-ar învinovăţi, poate chiar i-ar nenoroci fără rost, fără a cunoaşte corelaţiile propriu-zise. De aceea, cântăriţi cu grijă, cu percepţia voastră intuitivă, fiecare cuvânt pe care vreţi să-l folosiţi!

Acela care gândeşte mai profund, care nu vrea să se declare mulţumit cu noţiunile deja rigide drept scuză personală pentru lăudăroşenia flecară şi pentru voinţa rea, acela va înţelege cu uşurinţă explicaţiile şi, examinând în linişte, va învăţa să aibă un orizont mai larg în legătură cu tot ceea ce spune.

Nenumărate asemenea noţiuni îngustate, cu urmările lor nefaste, au devenit deja ceva obişnuit în rândul oamenilor de pe Pământ. Ele sunt înhăţate cu aviditate şi promovate de sclavii intelectului, care sunt cei mai docili acoliţi ai influenţelor luciferice ale celui mai adânc Întuneric.

Învăţaţi să observaţi cu atenţie şi să folosiţi corect curenţii din această Creaţie, care poartă în ei Voinţa lui Dumnezeu şi astfel Dreptatea lui Dumnezeu în formă pură. Atunci veţi regăsi şi adevărata omenie care v-a fost smulsă.

Cât de multă suferinţă ar fi astfel evitată şi câtor persoane răuvoitoare din rândul omenirii li s-ar lua, de asemenea, posibilitatea de a-şi săvârşi faptele!

Acestui rău i se datorează şi faptul că descrierea vieţii pământeşti a Fiului lui Dumnezeu, Iisus, nu corespunde faptelor în toate punctele, de aici cu timpul s-a format până în prezent o imagine complet falsă în gândirea oamenilor. La fel au fost deformate Cuvintele date de El, aşa cum s-a întâmplat cu toate învăţăturile ridicate la rang de religie, care ar fi trebuit să aducă oamenilor înălţare şi desăvârşire a spiritului.

Şi în aceasta se află, de asemenea, marea confuzie din rândul tuturor oamenilor, care se pot înţelege din ce în ce mai puţin cu adevărat unii pe alţii, ceea ce permite ca discordia, neîncrederea, calomniile, invidia şi ura să crească şi să înflorească.

Toate acestea sunt semne neîndoielnice ale încremenirii progresive de pe Pământ!

Avântaţi-vă spiritul în sus şi începeţi să gândiţi şi să vorbiţi într-un mod cuprinzător, care să aibă un orizont larg! Acest lucru pretinde, fireşte, ca voi să nu lucraţi numai cu intelectul, care aparţine Materialităţii celei mai grosiere, ci, de asemenea, să redaţi spiritului vostru posibilităţile de a conduce intelectul, care ar trebui să-i slujească acestuia potrivit hotărârii Creatorului vostru, Care a permis chiar de la început să luaţi fiinţă nedeformaţi aici pe Pământ.

Atât de multe lucruri se află deja în prima fază a încremenirii! Curând întreaga voastră gândire poate fi cuprinsă deja de ea şi trebuie să curgă în canale de fier, rigide, aducându-vă numai neplăcere, suferinţă după suferinţă, şi, în final, degradându-vă forţat de la condiţia umană până la nivelul unei maşini lipsite de conţinut ce slujeşte numai Întunericul, departe de orice Lumină.

* “Wissen”, în lb. germană