TREZIŢI-VĂ, voi oameni, din somnul vostru de plumb! Recunoaşteţi povara nedemnă pe care o purtaţi şi care apasă cu o presiune enormă asupra milioanelor de oameni. Eliberaţi-vă de ea! Merită ea să fie purtată? Nici măcar o singură secundă!
Ce conţine ea? Pleavă goală care se spulberă cu uşurinţă la o adiere de Adevăr. V-aţi irosit timpul şi forţa pentru nimic. De aceea, rupeţi lanţurile care vă ţin încătuşaţi, eliberaţi-vă în sfârşit!
Omul care rămâne încătuşat în interior va fi veşnic un sclav, chiar dacă ar fi rege.
Voi vă legaţi prin tot ceea ce aspiraţi să învăţaţi. Reflectaţi: prin învăţare voi vă băgaţi cu forţa în forme străine, inventate de alţii, adoptaţi de bunăvoie o convingere străină, însuşindu-vă numai ceea ce alţii au trăit în interiorul lor, pentru ei înşişi.
Reflectaţi: ceea ce este valabil pentru unul nu este valabil pentru toţi! Ceea ce foloseşte unuia poate să-i dăuneze altuia. Fiecare în parte trebuie să străbată propriul său drum spre perfecţiune. Echipamentul său în această privinţă sunt aptitudinile pe care le poartă în sine. El trebuie să se orienteze după acestea şi să clădească pe baza lor! Dacă nu face acest lucru, va rămâne un străin în el însuşi, va sta întotdeauna alături de cele învăţate, care nu vor putea prinde niciodată viaţă în el. În felul acesta, pentru el este exclus orice câştig. El vegetează, orice progres fiind imposibil.
Reţineţi, voi cei care năzuiţi cu seriozitate spre Lumină şi Adevăr:
Fiecare în parte trebuie să trăiască în interior drumul spre Lumină, el însuşi trebuie să-l descopere, dacă vrea să-l străbată cu siguranţă. Numai ceea ce omul trăieşte în el însuşi, ceea ce percepe intuitiv în toate variaţiile sale, a cuprins el pe deplin!
Atât suferinţa, cât şi bucuria bat mereu la uşă pentru a încuraja şi a-l stimula pe om să se trezească spiritual. Atunci omul este foarte adesea detaşat pentru câteva secunde de rutina vieţii de zi cu zi şi, în fericire, precum şi în durere, presimte legătura cu spiritul care pulsează prin tot ceea ce este viu.
Şi totul este viaţă, nimic nu este mort! Fericit este cel care apucă şi păstrează asemenea clipe de legătură, avântându-se în sus cu ajutorul lor. Făcând acest lucru, el nu are voie să se ţină de forme rigide, ci fiecare trebuie să se dezvolte singur, din interior.
Ignoraţi-i pe zeflemişti, care încă sunt străini de viaţa spirituală. Ei stau ca nişte oameni beţi, ca nişte bolnavi în faţa marii Lucrări a Creaţiei, care ne oferă atât de mult. Ca nişte orbi care merg pe dibuite prin existenţa pământească, fără să vadă toată splendoarea din jurul lor!
Ei sunt derutaţi, ei dorm; altfel, cum mai poate un om să susţină, de exemplu, că numai ceea ce vede el există? Că acolo unde nu poate vedea nimic cu ochii lui, nu există viaţă? Că, o dată cu moartea trupului său, el însuşi încetează, de asemenea, să mai existe, numai pentru că, în orbirea lui, nu a putut până acum să se convingă cu
ochii lui de contrariu? Nu ştie el deja prin intermediul multor lucruri cât de strict limitată este capacitatea ochiului său? Încă nu ştie că aceasta este în legătură cu capacitatea creierului său, care este legată de spaţiu şi timp? Că, din acest motiv, el nu poate recunoaşte cu ochiul tot ceea ce se ridică deasupra spaţiului şi timpului? Nu a înţeles încă nici unul dintre aceşti zeflemişti o asemenea argumentare raţională, logică? Viaţa spirituală, s-o numim şi lumea de dincolo, este, în fond, doar ceva ce stă complet deasupra clasificării pământeşti a spaţiului şi timpului şi necesită, prin urmare, un mijloc asemănător pentru a fi recunoscută.
Însă ochiul nostru nu vede nici măcar ceea ce se poate încadra în spaţiu şi timp. Să ne gândim la picătura de apă, pentru a cărei puritate absolută depune mărturie orice ochi şi care, examinată la microscop, conţine milioane de organisme vii care se luptă şi se nimicesc fără milă în ea. Nu există uneori bacili, atât în apă, cât şi în aer, care au puterea să distrugă corpuri omeneşti şi care sunt imperceptibili ochiului? Însă ei devin vizibili prin intermediul unor instrumente puternice.
Cine va mai îndrăzni să susţină după aceea că nu există nimic nou de văzut, încă necunoscut acum, de îndată ce măriţi precizia acestor instrumente? Măriţi-o de o mie de ori, de un milion de ori, şi nu va fi limită pentru ceea ce se poate vedea, ci se vor deschide mereu lumi noi în faţa voastră, pe care înainte nu le-aţi putut vedea, nici simţi, dar care totuşi existau.
Gândirea logică conduce, de asemenea, la aceleaşi concluzii în legătură cu tot ceea ce au putut oamenii de ştiinţă să adune până acum. Există o perspectivă a dezvoltării permanente, însă niciodată a unui sfârşit al ei.
Ce este atunci lumea de dincolo? Mulţi sunt derutaţi de cuvânt. Lumea de dincolo este, pur şi simplu, tot ceea ce nu poate fi perceput cu ajutorul mijloacelor pământeşti. Mijloace pământeşti sunt însă ochii, creierul şi toate celelalte părţi ale corpului, precum şi instrumentele care ajută aceste părţi să-şi exercite activitatea mai precis şi mai exact şi să şi-o extindă.
Prin urmare, s-ar putea spune: lumea de dincolo este ceea ce se află dincolo de capacitatea de recunoaştere a ochilor noştri fizici. Însă nu există o separare între lumea aceasta şi cea de dincolo! Şi nici vreo prăpastie! Totul este unitar, ca şi întreaga Creaţie. O singură Forţă străbate lumea aceasta şi cea de dincolo, totul trăieşte şi activează din acest unic curent de viaţă şi este astfel inseparabil legat. De aici rezultă următorul lucru:
Dacă o parte se îmbolnăveşte, efectul trebuie să se facă simţit şi în cealaltă parte, la fel ca într-un corp. Datorită atracţiei speciilor omogene, substanţa bolnavă a celeilalte părţi se revarsă atunci spre partea bolnavă, întărind astfel şi mai mult boala. Dacă o asemenea boală devine însă incurabilă, atunci va fi absolut necesar ca membrul bolnav să fie îndepărtat cu forţa pentru ca întregul să nu sufere permanent.
Din acest motiv, schimbaţi-vă atitudinea. Nu există nici lume de aici şi nici lume de dincolo, ci doar o existenţă unitară! Noţiunea de separare a fost inventată doar de om, pentru că el nu poate vedea totul şi se crede centrul şi punctul principal al mediului vizibil lui. Totuşi sfera sa de activitate este mai mare. Însă, o dată cu ideea eronată de separare, el doar se limitează forţat, îşi împiedică propriul progres şi dă frâu liber imaginaţiei sale, care dă naştere unor imagini îngrozitoare.
Mai este în acest caz surprinzător dacă, drept urmare, mulţi zâmbesc doar neîncrezători în vreme ce alţii adoptă o formă de adorare bolnăvicioasă care devine slugarnică sau degenerează în fanatism? Cine se mai poate mira de teama sfioasă sau chiar de groaza şi spaima care sunt cultivate de unii oameni?
La o parte cu toate acestea! La ce bun aceste chinuri? Dărâmaţi această barieră pe care eroarea oamenilor a încercat să o ridice, dar care nu a existat niciodată! Atitudinea greşită de până acum vă dă şi un fundament greşit pe care în zadar vă străduiţi la nesfârşit să construiţi adevărata credinţă, aşadar, convingerea interioară. În felul acesta, vă izbiţi de puncte, de obstacole, care trebuie să vă facă să ezitaţi şi să vă îndoiţi sau vă obligă să dărâmaţi iarăşi întreaga construcţie pentru ca apoi, probabil descurajaţi sau mânioşi, să renunţaţi la tot.
Paguba este în întregime numai a voastră, fiindcă pentru voi acest lucru nu înseamnă progres, ci stagnare sau regres. Drumul pe care trebuie în orice caz să-l parcurgeţi cândva vă este astfel prelungit.
Dacă aţi cuprins, în sfârşit, Creaţia ca pe un întreg, aşa cum este ea, şi nu separaţi lumea aceasta de lumea de dincolo, atunci aţi găsit drumul direct, ţelul propriu-zis se apropie, iar înălţarea vă produce bucurie, vă dă satisfacţie. Voi puteţi atunci să simţiţi şi să înţelegeţi mult mai bine efectele reciproce care pulsează pline de căldură şi de viaţă prin acest întreg unitar, deoarece toată activitatea este propulsată şi susţinută de o singură Forţă. Cu aceasta vi se arată Lumina Adevărului!
Voi veţi recunoaşte curând că la mulţi oameni doar comoditatea şi indolenţa sunt cauza batjocurii, numai fiindcă i-ar costa un anumit efort pentru a răsturna ceea ce au învăţat şi au gândit până atunci şi pentru a clădi ceva nou. La alţii, acest lucru ar afecta modul lor obişnuit de viaţă, devenind în felul acesta ceva incomod.
Lăsaţi-i în pace pe aceştia, nu vă certaţi, ci oferiţi într-un mod plin de ajutor cunoaşterea voastră celor care nu se mulţumesc cu satisfacţiile trecătoare, care caută mai mult în existenţa pământească decât să-şi umple doar stomacul ca animalele. Nu îngropaţi atunci talantul, oferiţi-le recunoaşterea care vi s-a acordat, căci dăruind, se va îmbogăţi şi se va consolida în efect reciproc şi cunoaşterea voastră.
În Univers acţionează o Lege Eternă: că numai dând se poate primi atunci când este vorba de valori durabile! Ca o moştenire sacră a Creatorului său, această Lege acţionează profund, străbătând întreaga Creaţie. A da dezinteresat, a ajuta acolo unde este nevoie şi a avea înţelegere atât pentru durerea aproapelui, cât şi pentru slăbiciunile sale, înseamnă a primi, fiindcă acesta este drumul simplu şi adevărat spre Cel Mai Înalt!
Iar a dori acest lucru în mod serios vă aduce imediat ajutor, forţă! Printr-o singură dorinţă sinceră şi profund percepută intuitiv de a face bine, peretele pe care chiar gândurile voastre l-au ridicat până acum ca o barieră este tăiat ca şi cu o sabie de foc din cealaltă parte care acum încă vă este invizibilă; căci voi sunteţi, într-adevăr, una cu lumea de dincolo de care vă temeţi, pe care o negaţi sau după care tânjiţi, sunteţi strâns şi indisolubil legaţi de ea.
Încercaţi acest lucru, fiindcă gândurile voastre sunt mesagerii pe care voi îi trimiteţi şi care se întorc încărcaţi din plin cu ceea ce aţi gândit, fie acum ceva bun sau ceva rău. Acest lucru se întâmplă! Gândiţi-vă la faptul că gândurile voastre sunt lucruri, ele se formează spiritual, devenind adesea forme care supravieţuiesc existenţei pământeşti a corpului vostru, iar atunci multe vi se vor clarifica.
Astfel, pe bună dreptate se spune: “căci faptele lor îi urmează!”. Creaţiile de gânduri sunt lucrări care vă vor aştepta cândva! Care formează în jurul vostru inele luminoase sau întunecate pe care trebuie să le străbateţi pentru a pătrunde în lumea spirituală. Nici o protecţie şi nici o intervenţie nu vă pot ajuta aici, fiindcă decizia vă aparţine. De aceea, voi trebuie să faceţi primul pas în toate. Acest lucru nu este dificil; el constă doar în voinţa care se anunţă prin gânduri. Voi purtaţi astfel cerul, precum şi iadul, în voi înşivă.
Voi puteţi decide, însă atunci sunteţi supuşi necondiţionat urmărilor gândurilor şi voinţei voastre! Voi înşivă creaţi aceste urmări şi de aceea eu strig către voi:
“Păstraţi vatra gândurilor curată, astfel aduceţi pace şi sunteţi fericiţi!”
Nu uitaţi că fiecare gând produs şi trimis de voi atrage toate speciile omogene în drumul său sau se alătură altora, devenind astfel mai puternic, tot mai puternic, şi nimerind în cele din urmă o ţintă, un creier omenesc care, poate, numai pentru un moment se uită pe sine, oferind astfel unor asemenea forme de gânduri care plutesc ocazia de a pătrunde şi de a acţiona.
Gândiţi-vă numai la răspunderea care vă va reveni atunci când gândul se va transforma cândva în faptă prin cineva asupra căruia el a putut acţiona! Această responsabilitate se declanşează deja prin faptul că fiecare gând în parte ţine permanent legătura cu voi, exact ca printr-un fir care nu poate fi rupt, pentru ca apoi să se întoarcă cu forţa dobândită pe drum, fie pentru a vă
împovăra din nou, fie pentru a vă face fericiţi, în funcţie de specia pe care voi aţi produs-o.
Astfel staţi voi în lumea gândurilor şi cu modul corespunzător de gândire faceţi loc formelor de gânduri similare. De aceea, nu irosiţi forţa gândirii, ci concentraţi-o spre apărare şi gândire precisă, care, asemenea lăncilor, porneşte şi acţionează asupra tuturor lucrurilor. Creaţi astfel din gândurile voastre Lancea Sfântă care luptă pentru bine, care vindecă rănile şi promovează întreaga Creaţie!
Prin urmare, adaptaţi-vă gândirea la acţiune şi progres! Pentru a face acest lucru, voi trebuie să scuturaţi mulţi stâlpi care susţin idei tradiţionale. Adesea este o noţiune care, greşit înţeleasă, nu permite omului să găsească drumul adevărat. El trebuie să se întoarcă în punctul din care a plecat. O rază de lumină dărâmă întreaga construcţie pe care el a ridicat-o cu trudă de-a lungul multor decenii şi după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de amorţeală, el va trece din nou la lucru! El trebuie să facă acest lucru, deoarece în Univers nu există stagnare. Să luăm, de exemplu, noţiunea de timp:
Timpul trece! Timpurile se schimbă! Aşa auzim peste tot oamenii vorbind şi involuntar apare o imagine în spirit: noi vedem timpuri schimbătoare trecând pe lângă noi!
Această imagine devine obişnuinţă şi la mulţi oameni ea formează, de asemenea, o bază solidă pe care ei clădesc mai departe, orientându-şi după aceasta întreaga lor cercetare şi reflectare. Nu durează însă mult până când se lovesc de obstacole care se contrazic unul pe celălalt. În ciuda celei mai mari bunăvoinţe, nimic nu se mai potriveşte. Ei se pierd şi lasă goluri care, în ciuda întregii lor reflectări, nu mai pot fi umplute.
Mulţi oameni cred atunci că în asemenea situaţii credinţa trebuie să fie luată drept înlocuitor atunci când gândirea logică nu găseşte un punct de sprijin. Însă acest lucru este greşit! Omul nu ar trebui să creadă în lucruri pe care nu le poate înţelege! El trebuie să caute să le înţeleagă, fiindcă, altfel, deschide larg poarta pentru erori, iar, o dată cu erorile, şi Adevărul este întotdeauna devalorizat.
A crede fără a înţelege este doar indolenţă, lene în gândire! Acest lucru nu conduce spiritul în sus, ci îl oprimă. Prin urmare, priviţi în sus, noi trebuie să examinăm, să investigăm. Nu degeaba se află în noi imboldul pentru aceasta.
Timpul! Trece el cu adevărat? De ce întâmpină omul obstacole atunci când vrea să se gândească mai profund la această axiomă? Foarte simplu, fiindcă gândul de bază este greşit, căci timpul stă pe loc! Noi însă alergăm în întâmpinarea lui! Noi ne avântăm în braţele timpului, care este veşnic, şi căutăm Adevărul în acesta.
Timpul stă pe loc. El rămâne acelaşi, azi, ieri şi peste o mie de ani! Numai formele se schimbă. Noi ne cufundăm în timp pentru a sorbi din poala însemnărilor lui, pentru a promova cunoaşterea noastră în ceea ce a adunat timpul! Căci nimic nu s-a pierdut, el a păstrat totul. El nu s-a schimbat, pentru că este veşnic.
Şi tu, o, omule, eşti întotdeauna la fel, indiferent dacă apari tânăr sau bătrân! Tu rămâi cel care eşti! Încă nu ai simţit tu însuţi acest lucru? Nu observi o diferenţă clară între formă şi “eul” tău? Între corp, care este supus schimbărilor, şi tine, spiritul, care este etern?
Voi căutaţi Adevărul! Ce este Adevărul? Ceea ce voi încă simţiţi a fi adevăr astăzi veţi recunoaşte chiar mâine a fi eroare, pentru ca mai târziu să descoperiţi iarăşi grăunţe de adevăr în aceste erori! Căci şi revelaţiile îşi schimbă formele. Astfel căutările voastre continuă necontenit, iar în schimbare voi deveniţi maturi!
Adevărul rămâne însă mereu acelaşi, el nu se schimbă, fiindcă este etern! Iar pentru că este etern, el nu va fi niciodată clar şi cu adevărat cuprins cu ajutorul simţurilor pământeşti, care nu cunosc decât schimbarea formelor!
De aceea, deveniţi spirituali! Liberi de toate gândurile pământeşti şi atunci veţi avea Adevărul, vă veţi afla în Adevăr pentru a vă îmbăia în el, fiind înconjuraţi de Lumina lui pură, mereu strălucitoare, căci el vă va învălui în întregime. Voi înotaţi în el de îndată ce deveniţi spirituali.
Atunci nu va mai fi nevoie să vă însuşiţi cu greu ştiinţele, nu va mai trebui să vă temeţi de greşeli, ci veţi avea deja răspunsul la fiecare întrebare în Adevărul însuşi, ba mai mult, nu veţi mai avea nici o întrebare, pentru că voi, fără să gândiţi, veţi şti totul, veţi cuprinde totul, fiindcă spiritul vostru trăieşte în Lumina cea pură, în Adevăr!
De aceea, deveniţi liberi spiritual! Rupeţi toate legăturile care vă reţin jos! Dacă se ivesc obstacole, întâmpinaţi-le cu strigăte de bucurie, fiindcă ele înseamnă pentru voi drumul spre libertate şi forţă! Consideraţi-le un dar din care rezultă avantaje pentru voi şi le veţi învinge cu uşurinţă.
Ele, fie că vă sunt puse înainte ca să învăţaţi din ele şi să vă dezvoltaţi, lucru prin care vă îmbogăţiţi echipamentul pentru înălţare, fie că sunt reacţiile la o datorie, pe care o achitaţi astfel şi de care vă puteţi elibera. În ambele cazuri ele vă ajută să avansaţi. De aceea, treceţi prin ele cu vioiciune, este spre mântuirea voastră!
Este o prostie să se vorbească despre lovituri ale sorţii sau despre încercări. Fiecare luptă şi fiecare suferinţă înseamnă progres. Oamenilor li se oferă astfel posibilitatea de a înlătura umbrele greşelilor de altădată, căci nici un bănuţ nu poate fi lăsat cuiva, deoarece şi aici ciclul Legilor Eterne din Univers este inflexibil. Voinţa Creatoare a Tatălui se revelează în acestea, iertându-ne astfel şi ştergând tot întunericul.
Cea mai mică abatere de la acestea ar trebui să prefacă lumea în ruine, atât de clar şi de înţelept este rânduit totul.
Însă ce se întâmplă cu omul care are mult de compensat din trecut, nu trebuie el să deznădăjduiască, nu îi va fi groază de achitarea datoriilor?
De îndată ce vrea sincer, el poate să înceapă cu aceasta încrezător şi bucuros, fără nici o grijă! Căci o compensare poate fi făcută prin contracurentul forţei de voinţă bună, care, asemenea altor forme de gânduri, prinde viaţă în Spiritual, devenind o armă puternică, capabilă să îndepărteze orice povară a Întunericului şi să conducă “eul” spre Lumină!
Puterea voinţei! O putere nebănuită de atât de mulţi oameni, care, ca un magnet care nu dă greş niciodată, atrage forţe asemănătoare, creşte astfel ca o avalanşă şi, unindu-se cu forţe spirituale asemănătoare, ea acţionează înapoi, ajungând din nou la punctul de plecare, aşadar, nimerind originea sau, mai bine spus, producătorul, înălţându-l mult spre Lumină sau apăsându-l mai mult în noroi şi murdărie! În funcţie de specia pe care autorul însuşi a dorit-o iniţial.
Cel care cunoaşte acest efect reciproc continuu, care se împlineşte în mod sigur şi care se găseşte în întreaga Creaţie, declanşându-se şi desfăşurându-se cu o siguranţă absolută, acela ştie să-l folosească, trebuie să-l iubească, trebuie să se teamă de el! Pentru acesta, lumea invizibilă din jurul său prinde treptat viaţă, căci el simte efectele ei cu o claritate care înlătură orice îndoială.
El trebuie să perceapă intuitiv valurile puternice ale activităţii necontenite care acţionează din marele Univers asupra lui de îndată ce le acordă numai puţină atenţie şi simte, în cele din urmă, că este focarul unor curenţi puternici, ca o lentilă care absoarbe razele soarelui, le concentrează într-un punct şi produce acolo o forţă de aprindere care poate să se manifeste pârjolind şi nimicind, dar şi vindecând şi însufleţind, aducând binecuvântare, fiind de asemenea în stare să aprindă un foc puternic!
Şi asemenea lentile sunteţi şi voi, capabili prin voinţa voastră să trimiteţi în lume, concentraţi într-o singură putere, aceşti curenţi invizibili de forţă care vă ajung în scopuri bune sau rele, pentru a aduce omenirii binecuvântare sau chiar distrugere. Foc puternic puteţi şi ar trebui să aprindeţi astfel în suflete, focul entuziasmului pentru bine, pentru ceea ce este nobil, pentru desăvârşire!
Pentru aceasta este nevoie doar de o putere a voinţei, care, într-un anumit sens, îl face pe om stăpânul Creaţiei, făuritorul propriului său destin. Propria sa voinţă îi aduce pieirea sau mântuirea, răsplata sau pedeapsa, cu o certitudine neînduplecată.
Să nu vă temeţi că această cunoaştere vă îndepărtează de Creator sau că vă slăbeşte credinţa de până acum. Dimpotrivă! Cunoaşterea acestor Legi Eterne, pe care le puteţi folosi, face ca întreaga Lucrare a Creaţiei să vă apară chiar mult mai sublimă; prin grandoarea ei ea îl obligă pe cel care cercetează mai profund să
îngenuncheze pios!
Atunci omul nu va dori niciodată ceva rău. El va apela cu bucurie la cel mai bun sprijin care există pentru el: la iubire! La iubirea pentru întreaga, minunata Creaţie, iubirea pentru aproapele său pentru a-l conduce şi pe acesta către splendoarea acestei savurări, acestui fapt de a fi conştient de forţă.